Biserica germană din Malcoci

Biserica germană din Malcoci


Address

Malcoci, Romania

Despre

Abandonată și lăsată în paragină, dar totuși impresionantă, Biserica germană din Malcoci, situată la un colț de stradă, chiar lângă drumul județean dinspre Tulcea spre Mahmudia, te întâmpină, tristă, de parcă ți-ar cere ajutorul pentru a fi salvată. N-ai cum să nu observi turnul care se ridică semeț, iar curiozitatea de îndeamnă să tragi pe dreapta, pentru a vedea mai de aproape superba clădire aflată în ruină, care îți spune trista ei poveste.

Malcoci a fost primul sat german întemeiat de coloniștii ajunși în Dobrogea în anul 1843, când regiunea se afla sub stăpânire otomană. Germanii care s-au stabilit în Dobrogea au venit din sudul Rusiei, unde Ecaterina a II-a i-a invitat să emigreze, încă din 1763, pentru a lucra pământul în Rusia. Deoarece nu s-au bucurat de privilegiile promise de conducerea țaristă, etnicii germani au emigrat din nou și au ajuns până în sudul Dobrogei, unde au înființat colonii în numeroase localități.

Aflați toată povestea acestui loc citind acest articol.

Alte sugestii

Muzeul Ivan Patzaichin

Județul Tulcea

Casa Memorială „Panait Cerna"

Județul Tulcea

Lacul Iacobdeal

Județul Tulcea

Orașul Măcin

Județul Tulcea

Geamia Mahmud Yazîcî

Județul Tulcea