Tulcea - Un oraș cu adevărat cosmopolit

Stăpânirea otomană și evenimentele politico-militare din timpul și ulterioare acesteia au adus în Tulcea un amalgam de populație. Organizați pe mahalele, în funcție de orginea etnică sau teritorială, locuitorii orașului și-au ridicat propriile biserici și lăcașe de cult, dar și alte instituții și clădiri private. Astfel, alături de români (cunoscuți pe atunci și drept dicieni), în oraș s-au așezat turci, tătari, ruși-lipoveni, ucraineni, bulgari, germani, greci, armeni, evrei, dar și alte etnii. Urme ale vechilor locuiri se simt și se văd azi la tot pasul, ceea ce face din Tulcea un oraș cu adevărat cosmopolit. Dar haideți să-i aflăm povestea!

În urma războiului ruso-turc din 1829, Tulcea zăcea pustiită. Dar peste nici 30 de ani, francezul Camile Allard nota în 1856 despre Tulcea ca fiind „cel mai mare oraș din această parte a Turciei.. că are o poziție încântătoare.. și că portul său este foarte frecventat și face un mare comerț.” Dar ce se întâmplase? De unde acest miracol?

Explicația o regăsim în Tratatul de la Adrianopol, prin care delta era cedată rușilor și astfel, populația evacuată din deltă și din vecinătatea acesteia a venit și a repopulat orașul. Suprapopularea oraşului a avut con­secinţe asupra structurii urbanistice prin ruperea perimetrului şi mutarea centrului comercial. Acest lucru a fost favorizat şi de modificările de natură topografică şi anume de colmatarea trep­tată a celor două limane ale Dunării şi transfor­marea acestora în uscat, după lucrările de îndiguire a fluviului de către Comisia Europeană a Dunării, în preajma anului 1850.

Populaţia evacuată din satul Prislav (Nufăru) s-a stabilit pe dealul unde este azi stra­da Prislav, iar locuitorii din Beştepe au ocupat Dealul Babadagului până în strada Beştepenilor, si­tuată lângă biserca de pe Dealul Comorofca. Cu ei au venit şi grecii care au populat zona din jurul străzii Belvedere. Se formase un cartier nou ce urmărea malul Dunării, un cartier românesc care avea ca stradă principală strada Românească (str. Victoriei). Au urmat noi imigrări: bulgari, ruşi, nemţi şi tătari. Bulgarii şi-au construit gospodării la poalele dealului Mahmudiei, în timp ce ruşii s-au aşezat în partea de sud a oraşului. Prin 1844. primele familii de nemţi, venite din Rusia ca şi bulgarii, s-au stabilit pe Dealul Babadagului în perimetrul dintre străzile Traian şi Mircea Vodă, unde au format ulterior cartierul nemţesc. După războiul Crimeii au sosit tătarii care au ocupat partea de vest a oraşului. 

Eterogenitatea populaţiei este dovedită şi de existenţa mai multor cimitire, precum: vechiul cimitir turcesc și vechiul cimi­tir moldovenesc, ambele situate în partea veche a oraşului, între dealurile Monumentului şi Mahmudiei, la numai 500 m de portul vechi. Cimitirul românesc şi grecesc (ortodox) se află pe Dealul Comorofca, transformat parţial, mai târziu, în Cimitirul Eroilor. Iar cimitirul evreiesc se regăsește în extre­mitatea sudică a oraşului.

Tulcea reorganizată după anul 1830 capătă un plan distinct de aşezare prin cele două părţi: vechiul oraş al portului şi noul oraş de pe dealul Babadag, separate de zona aluvionată unde se va dezvolta centrul negustoresc. Din vechiul port, piaţa oraşului s-a mutat aici, iar la capătul străzii 14 Noiembrie s-au construit magazine după modelul bazarelor orientale, sub un şir de coloane dispuse pe ambele părţi ale străzii Ştefan cel Mare (stradă între str. Gavrilov Corneliu şi str. Păcii – dispărută). Tot în această zonă au apărut şi alte artere precum Regina Elisabeta (Str. Gavrilov Corneliu) şi str. Basarabilor (str. Păcii).

Strada Isaccei s-a colmatat şi a fost populată începând şi aici o intensă activitate comercială. Portul se stabileşte de-a lungul noului chei construit, unde a fost ridicată clădi­rea Căpităniei Portului în care funcţiona şi vama. Vechiul port rămâne pentru ambarcaţiu­nile pescarilor, mai ales pentru iernat. La nord de vadul Sacagiilor, pe locul fostei fortificaţii otomane de pe promontoriul stâncos, Comisia Europeană a Dunării a ridicat un far pentru ori­entarea vapoarelor spre mare.

Strămutarea centrului oraşului i-a deter­minat pe turcii, care deţineau vechiul centru, să se apropie de cel nou, unde vor realiza câteva clădiri impunătoare, mai ales că Tulcea va fi între anii 1860-1877 reşedinţă de sangeac. Astfel, între 1863-1865 construiesc Conacul Paşei Ismail Bey (azi Muzeul de Artă), în 1873 geamia cu minaret (Azizie), iar în perioada 1868-1876, între aceste clădiri, ridică liceul turcesc ce va avea, la terminare, altă folosinţă şi anume cazarma jandarmeriei. Mai târziu, după 1878, au construit și primăria oraşului (clădirea din faţa Colegiului „Spiru C. Haret”, azi Deltacon, o clădire de patrimoniu ce urmează a fi reabilitată și reconvertită în centru multicultural).

Românii, în 1845, construiesc catedrala Sf. Nicolae, iar bulgarii ridică biserica Sf. Gheorghe în 1857 şi o şcoală lângă ea. Locul din faţa bisericii Sf. Gheorghe a fost transformat într-o grădină publică cu chioşc unde cânta o fanfară. O viitură, în urma unei ploi torenţiale, a distrus grădina publică pe locul ei funcţionând apoi, pentru o perioadă de timp, un obor de cereale şi un târg de vite. În jurul acestui obor se aflau, la est, mahalalele bulgarilor și armenilor, în vest ale evreilor şi grecilor, iar în sud maha­laua ruşilor.

Înfiinţarea în 1847 a şantierului naval, care în timp ajunsese să producă şi nave pentru export, precum si dezvoltarea funcţiei portuare, transformă Tulcea de la 1859 într-un însemnat port fluvial. Asta a favorizat considerabil creşterea importanţei aşezării. În scurt timp, Tulcea ajunge cel mai mare oraş al Dobrogei despre care, încă din 1853, înteme­ietorul arheologiei paleolitice Boucher de Perthes relatează: „La stânga, pe colină, apare o altă pri­velişte şi anume una din cele mai plăcute din câte se pot întâlni. E vorba de o armată de mori de vânt. Număr vreo 40, în afară de cele pe care nu le văd. În faţa morilor este un oraş turcesc fortificat, care se numeşte Tulcea. El trece a fi vechiul Aegyssus. Ne oprim în faţa oraşului care pare a fi destul de întins. Casele sunt acoperite cu scânduri şi sunt separate unele de altele. Unele din ele au câte două etaje, încep să se vadă coşuri de vapoare. Se zăreşte şi o moschee.”

Importanţa oraşului, devenit şi reşedinţă de sangeac, reiese şi din comparaţia făcută cu oraşul Constanţa. Astfel, în anul 1869 Tulcea avea un număr de 2.405 gospodării faţă de 331 câte erau în Constanţa, 463 de prăvălii (162 în Constanţa), 8 hanuri (5 în Constanţa), 2 băi (niciuna în Constanţa), 88 de mori (doar una în Constanţa), 3 fabrici (niciuna în Constanţa), 93 de cârciumi (10 în Constanţa), 4 spitale (niciunul în Constanţa), o grădină publică (niciuna în Constanţa), un şantier naval (niciunul în Constanţa).

Patru ani mai târziu, în anul 1873, populaţia oraşului Tulcea era de 5106 locuitori, în timp ce populaţia oraşului Constanţa era de de doar 1228 locuitori. După eliberarea Dobrogei de sub stăpânirea turcească, Tulcea devine reşedinţa judeţului cu acelaşi nume.

Sursa: Aurora Corhan (Biblioteca Județeană Tulcea)