Delta Dunării a câștigat Marele Premiu la competiția „Destinația Anului 2025”

Delta Dunării a câștigat Marele Premiu la competiția „Destinația Anului 2025”


Delta Dunării a fost desemnată câștigătoarea Marelui Premiu la gala Destinația Anului® 2025, desfășurată pe 8 aprilie, în Sala Thalia a Filarmonicii de Stat din Sibiu. Delta Dunării a obținut locul I și la categoria „Tărâmuri Fermecate”, în cadrul competiției etalon pentru turismul românesc, aceasta reunind cele mai reprezentative destinații din România.

Competiția Destinația Anului® este un proiect de referință în peisajul turismului românesc, care recunoaște și promovează regiunile, orașele și atracțiile ce se remarcă prin autenticitate, servicii de calitate și inițiative de promovare eficiente. Ediția din 2025 s-a remarcat printr-un nivel ridicat de complexitate și competitivitate, premiile fiind acordate în urma unui proces care a inclus voturile publicului și analizele specialiștilor. Ceilalți laureați ai serii au fost: Oradea la categoria „orașe care inspiră”, Sovata (Mureș) la „stațiuni balneo-climaterice”, Rimetea (Alba) la „sate de poveste”, Dino Parc (Râșnov, Brașov) la „distracție și aventură”, Muzeul Astra (Sibiu) la „cultură și educație”. Lista completă de premianți poate fi consultată pe pagina oficială a competiției: https://www.destinatiaanului.ro/competitia/castigatori

Această reușită certifică încă o dată potențialul turistic imens al Deltei Dunării și al Tulcei, dar confirmă totodată eforturile pe care entitățile locale, fie ele publice sau private, le fac pentru a atinge acest potențial. OMD Municipiul Tulcea a avut un rol esențial în organizarea candidaturii și în derularea campaniei de promovare, asumându-și încă din decembrie 2024 responsabilitatea coordonării demersului pentru această ediție. Amintim câteva puncte cheie care au contribuit la succesul din cadrul competiției:

  • Noiembrie 2024: Participarea la conferința „Destinația Anului” organizată la Institutul Francez din București.
  • Decembrie 2024: Inițierea dialogului cu organizatorii competiției și asumarea coordonării campaniei.
  • Ianuarie 2025: Transmiterea către organizatori a raportului de activitate pe 2024 și a proiectului strategiei de marketing și dezvoltare turistică.
  • Februarie 2025: Realizarea și trimiterea conținutului necesar paginii de prezentare a Deltei Dunării (Tulcea) în cadrul competiției.
  • Martie 2025: Lansarea unei ample campanii de promovare – comunicate de presă, clipuri video, promovare radio și advertoriale TV.
În urma succesului de la „Destinația Anului® 2025”, Ștefan ILIE, primarul Municipiului Tulcea și președintele Consiliului Director al OMD Municipiul Tulcea, a declarat:

„În urmă cu doi ani s-au pus bazele OMD Municipiul Tulcea, care își propune să promoveze profesionist, coordonat și integrat orașul nostru, principala poartă de acces în Delta Dunării. După un efort susținut și de mediul de afaceri din HoReCa, astăzi suntem complet funcționali și din ce în ce mai activi, mai vizibili și cu un impact în obiectivele asumate. Municipiul Tulcea este el însuși în mijlocul unei transformări de substanță, către o locuire mai bună, dar și pentru a-l repoziționa într-o destinație turistică în sine. Această recunoaștere este, de altfel, mai ales rodul eforturilor OMD-ul nostru, dacă mai aveați dubii că aceste organizații nu funcționează și nu aduc rezultate. A fost un efort de durată care iată că astăzi este atât de frumos rasplătit! Este dorința și obiectivul nostru de a atrage atenția asupra unei noi propuneri turistice locale, a implicării administrației locale în dezvoltarea turismului, a consolidării parteneriatului public-privat și a conștientizării că împreună suntem mai puternici, că vocea unitară a comunității locale crește și că aducem cu toții valoare și atractivitatea locurilor noastre.”

Reprezentând destinația Delta Dunării la Gala „Destinația Anului® 2025”, managerul OMD Municipiul Tulcea, Alexandru FILIP, a declarat: „Delta Dunării este unică! E locul unde conexiunea dintre om și natură e mai puternică decât oriunde. E regina ecoturismului european, așa cum o descria marele Ivan Patzaichin. Însă e o vorbă: «Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă!». Oricât de frumos ar fi orice loc de pe pământ, uneori nu e de ajuns ca să devină un reper turistic sau să câștige o competiție importantă. Mai ales un concurs atât galonat precum Destinația Anului. În categoria sa, la Tărâmuri Fermecate, Delta Dunării (Tulcea) a concurat cu destinații precum Eco Maramureș, Țara Făgărașului din Brașov sau Ținutul Mănăstirilor din Bucovina. Iar în toată competiția, în cursa pentru Marele Premiu, cu orașe vibrante precum Oradea sau Iași, cu stațiuni renumite precum Sinaia sau Băile Felix, cu sate pitorești precum Biertan (Sibiu) sau Vânători (Neamț). Aceste premii ne arată că suntem pe drumul cel bun la OMD Municipiul Tulcea. Este o mare onoare și o bucurie greu de descris în cuvinte!”. 

În urma câștigării competiției, Municipiul Tulcea va avea onoarea de a fi gazda celei de-a cincea ediții a „Destinația Anului®” în 2026. Evenimentul va aduce în Tulcea reprezentanți importanți ai autorităților locale, manageri de destinații, antreprenori și investitori din domeniul turismului, oferind o oportunitate unică de a promova ospitalitatea locală și frumusețea Deltei Dunării.

Știri în presa națională și locală

Alte sugestii

Raport de activitate 2024
Noua hartă turistică a Municipiului Tulcea (prima ediție)
Câteva recomandări pentru o vizită în deltă
Delta Dunării - Comoara noastră naturală
Bine ai venit în Tulcea!