Itinerariul „Niculițel - Măcin - Lacul Iacobdeal”
Itinerarii prin județ
Despre
PREAMBUL: Toate itinerariile cu mașina prin județul Tulcea promovate în aplicația noastră pornesc din inima orașului (Piața Civică) și revin tot în centru (la catedrală). Detaliile despre distanțe și timpi sunt prezentate mai jos. Unele dintre punctele de atracție sunt vizitabile, iar altele care se află pe traseu pur și simplu pot fi admirate fie de la distanță, fie cu scurte abateri de la ruta principală. Fiecare va fi liber să decidă după bunul plac și interes. Dar e bine de știut că toate obiectivele turistice își spun propria poveste, acesta fiind și motivul pentru care am inclus în itinerariu locuri mai mult sau mai puțin cunoscute publicului larg.
INDICAȚII ȘI ORIENTARE: Prima parte a traseului este dedicată „triunghiului mănăstirilor”, așa cum descriu tulcenii cele trei lăcașe de cult deosebit de importante: Celic-Dere, Saon și Cocoș. Noi vi le recomandăm pe toate trei, însă dacă veți considera că e prea mult pentru timpul alocat, atunci alegeți una cu care rezonați cel mai mult. Chiar în centrul localității Niculițel vă așteaptă Bazilica Paleo-Creștină, o atracție de neratat din acest itinerariu. Veți ajunge apoi în orașul Isaccea și merită să faceți o oprire scurtă pentru a admira geamia (moscheea) de aici. O altă moschee vă așteaptă și-n Măcin, practic o altă mărturie valoroasă din perioada stăpânirii otomane. La întoarcere spre Tulcea, pe segmentul de sud, o abatere scurtă chiar vă recomandăm să faceți pentru a vizita Lacul Iacobdeal. Ultimul punct de interes de pe traseu este casa memorială „Panait Cerna” din localitatea Cerna. Veți continua apoi pe drumul județean 22F până înapoi în Tulcea, trecând prin localitățile Horia - Izvoarele - Nalbant - Cataloi. Peisajele vă vor încânta realmente. Dealul Consul, situat chiar înainte de Izvoarele, pe partea dreapta, o să vă impresioneze prin frumusețea și înălțimea sa.
DISTANȚĂ ȘI TIMPI: 200 km (traseu circular) / 4h mers efectiv cu mașina și aproximativ 9-10h cu vizite, pauze și eventual masa de prânz.
OFERTA HORECA: Locațiile aflate pe traseu unde puteți servi masa și bea ceva și pe care noi le putem recomanda sunt: Casa Varvara din Somova, Complex Divad Relax din Isaccea, Shaormeria Istanbul din Măcin, Crama Dobrogeană (la ieșirea din Măcin) și Popasul Laura (la intersecția drumului principal cu cel spre Greci). Le găsiți pe Google Maps alături de multe alte restaurante de pe traseu.