Piața Civică (Mircea cel Bătrân)
Piața Civică (Mircea cel Bătrân)

Piața Civică (Mircea cel Bătrân)

5.0 1 recenzie

Piaţa Mircea cel Bătrân, Tulcea, Romania

Despre

Aceasta este piața centrală a Municipiului Tulcea, cunoscută printre localnici și drept Piața Civică

Monumentul lui Mircea cel Bătrân a fost ridicat inițial în anii 1900-1902 pe locul numit până în anul 1947 drept Piața Mircea (azi rondul de la Hotel Delta). Monumentul avea un soclu de 5 m, alcătuit din blocuri de granit. Statuia, înaltă de 4 m, îl reprezenta pe domnitor în armură, cu mantia pe umăr, cu coroana princiară pe cap, cu sabia în mâna stângă şi buzduganul în mâna dreaptă. La baza soclului erau amplasaţi doi lei ţinând sub labe trofee obţinute de domnitor în luptele cu duşmanul. În faţa monumentului era plasată o placă de bronz pe care era gravată titulatura domnitorului „Io Mircea Mare Voievod şi Domn de amândouă părţile de peste toată Dunărea până la Marea cea Mare şi cetatea Darstorului stăpânitor”

Distrus de către trupele de ocupaţie în 1916-1918, din monument a rămas doar soclul ce se mai păstrează şi azi în parcul T.A.V.S. de pe Strada Păcii. Cu toată strădania unor comitete de iniţiativă constituite în perioada interbelică, monumentul nu a mai fost refăcut. În anul 1940, pe soclul monumentului a fost amplasată, pentru scurt timp statuia Regelui Ferdinand I, adusă de la Ismail.

Actuala statuie ecvestră a lui Mircea cel Bătrân din centrul oraşului este opera sculptorului Ion Jalea şi a fost dezvelită la 1 decembrie 1972. Pe frontispiciul piedestalului, pe o placă de marmură, este scris „Mircea cel Bătrân. Domn al Ţării Româneşti 1386 – 1418”. O iniţiativă a Fundaţiei “Galeriile Acum” în 2002 de a reface monumentul din 1902 s-a finalizat, din păcate, cu un monument ce nu respecta proporţiile şi nici toate elementele acestuia.

Tot în Piața Civică veți putea admira o frumoasă fântână arteziană, concepută din mozaic cu elemente și detalii ce vorbesc despre fauna și flora specifică deltei. De asemenea, un alt mozaic impresionant poate fi admirat pe Blocul Belvedere. E o operă foarte colorată realizată de artistul plastic Spiru Chintilă în 1978, prezentând într-un stil socialist dezvoltarea socio-economică a orașului după al Doilea Război Mondial. 

RECOMANDARE: În această piață, pe lângă spațiul larg deschis, există numeroase bănci pentru relaxare și odihnă, un loc de joacă, dar și deja celebrii porumbei hrăniți de toată lumea. Așadar, e un loc de neratat pentru familiile cu copii.

BINE DE ȘTIUT: În Piața Civică se organizează cele mai multe evenimente, mai ales în sezon: festivaluri, târguri, spectacole, concursuri ș.a. Cel mai ușor este să urmăriți agenda de evenimente din aplicație pentru a fi la curent cu toate acestea.

Evenimente ce urmează

Alte sugestii

Este situat pe Strada Păcii, vizavi de Biserica cu Ceas, în zona Pieței Noi. Are o suprafață de doar 4200 mp, însă dispune de numeroase spații verzi, alei pietonale recent refăcute, bănci, o fântână arteziană și bustul pictorului Constantin Gavenea.
Strada Slt. Corneliu Gavrilov,, Strada Corneliu Gavrilov Strada Slt. Corneliu Gavrilov, Tulcea, Romania
5.0 1 recenzie
Este situat pe Strada Victoriei și are o suprafață de 55.152 mp. Are o formă lineară, paralelă cu strada 1848 și strada Podgoriilor. Dispune de alei pietonale, spații verzi, locuri de joacă și toalete.
Tulcea, Romania
5.0 3 recenzii
Este situat pe Strada Isaccei și are o suprafață de 99.800 mp. Este cel mai mare parc din Municipiul Tulcea și vine practic ca o extensie a falezei Ivan Patzaichin. Mulți dintre tulceni aleg să-și înceapă plimbarea pe faleză și să continue și cu „o tură de Ciuperca”. De asemenea, este cel mai frecventat loc pentru pasionații de pescuit. Pe lângă aleile pietonale și pistă dedicată de biciclete, veți găsi aici două spații dedicate de joacă pentru copii, un nou gravity-park, o plajă din nisip dotată cu umbrele de soare, zonă de grătare și foișoare cu mese, un bazin acoperit de înot. Tot în parc există o veche moară de vânt ce poate fi admirată și, în curând, un Rosarium nou-nouț ce se va întinde pe o suprafață de peste 5000mp. Vor fi plantați aici 7500 de fire de trandafiri din 150 de soiuri, dar și diverși arbori, arbuști și plante erbacee perene. Pentru cei care vor să-și petreacă și mai mult timp în Parcul Ciuperca, e bine de știut că există câteva locuri unde se poate mânca sau bea ceva (spre strada Isaccei) și că se pot închiria hidrobiciclete și stand-up padlles (SUP). 
Strada Isaccei, Tulcea, Romania
5.0 1 recenzie
Este situat pe Strada Isaccei și are o suprafață de 32.200 mp. Parcul se află în apropierea Sălii Polivalente și dispune de alei pietonale, spații verzi, bănci, foișor cu mese, loc de joacă pentru copii și toaletă ecologică. Aici veți putea admira busturile a 14 personalități de vază ale Dobrogei, la care se adaugă și cele ale lui Carol I și Mihail Kogălniceanu, amplasate în alte părți ale municipiului.
Strada Isaccei 35, Tulcea, Romania
Este situat pe Strada Gloriei și are o suprafață de 25.982 mp. Parcul dispune de alei pietonale, bănci, spații verzi și un foișor recent reabilitat. În acest parc se află ruinele cetății Aegyssus, Muzeul de Istorie și Arheologie din Tulcea, dar și Monumentul Independenței, de unde și numele parcului. Recomandăm tuturor o vizită în acest loc, în a doua parte a zilei, dar mai ales la apus, priveliștea de lângă monument fiind impresionantă. RECOMANDARE: Dacă vă place să faceți mișcare, îmbrăcați-vă în ceva lejer și urcați treptele de câteva ori. Va fi cel mai eficient mod de a face puțin cardio în aer liber.
Tulcea, Romania
5.0 3 recenzii
Piatra de temelie a fost pusă de însuși domnitorul Carol I cu prilejul vizitei din 17-18 octombrie 1879 la Tulcea. Pe pergamentul depus la baza fundației s-a scris atunci: „Anul 1879, luna octombrie, în șaptesprezece zile, de către Alteța Sa Regală Carol I, Domnul României, s-a pus această piatră fundament al a monumentului erigiat în orașul Tulcea, pe muntele Horei, în amintirea anexării Dobrogei de către România.” Execuția monumentului a fost încredințată sculptorului român George Vasilescu. Fondurile bănești necesare ridicării lucrării au provenit din colectă publică, prin grija „Ligii pentru propășirea Dobrogei” înființată în 1896 și condusă de Ioan Nenițescu și de arh. Grigore Tocilescu.  Monumentul dedicat reunirii Dobrogei cu România a fost conceput sub forma unui obelisc de 22m, având la bază un soclu cu două trepte surmontat de un piedestal. Obeliscul a fost făcut din granit de Ravenna, pe el aflându-se stema României înconjurată de lauri, iar sub aceasta două plăci de bronz ce aminteau evenimentul în cinstea căruia s-a ridicat monumentul, precum și data la care urma să fie inaugurat. De-o parte și de alta a obeliscului, pe niște postamente semicirculare, au fost fixate alte două elemente sculpturale impresionante - un dorobanț cu arma pe umăr și cu o goarnă în mână, simbol al ostașilor români, iar în stânga un vultur, element principal al stemei Țării Românești, simbol al curajului și zborului spre înălțimi. Ambele s-au turnat la Veneția, din bronz, în atelierul lui Munaretti.  Din cauza morții neașteptate a sculptorului, în noiembrie 1898, monumentul a rămas neterminat. El a fost continuat, în următorii doi ani, conform planurilor lui G.Vasilescu de către sculptorul Constantin Bălăcescu. Astfel, în noiembrie 1899 statuia dorobanțului a fost adusă la Tulcea și instalată, iar în 1900 a sosit și efigia vulturului.  Monumentul a fost inaugurat într-un cadru festiv, la 2 mai 1904, în prezența familiei regale. Primarul orașului, N. Comișani, s-a adresat atunci înalților oaspeți: „O dorință a Majestății Voastre a fost îndeplinită: falnicul Monument al reanexării Dobrogei s-a înălțat pe acea stâncă frumoasă desemnată de Majestatea Voastră. El va vorbi posterității de vitejia dorobanțului și a Marelui Căpitan, gloriosul nostru Rege”. Distrus în timpul Primului Război Mondial de trupele de ocupaţie, monumentul va fi refăcut în 1935 prin grija arhitectului G.T. Ionescu, șeful serviciului tehnic al orașului, după macheta aflată la acea dată la Muzeul Militar din București. Din lipsa fondurilor băneşti, cele două elemente sculpturale – dorobanţul şi vulturul – nu au mai fost realizate. Cu prilejul pregătirilor pentru sărbătorirea centenarului Independenţei de Stat a României încep şi lucrările de refacere a monumentului. Prin contribuţia tulcenilor şi a sculptorului Cristea Grosu, monumentul a fost realizat în forma iniţială și inaugurat la 9 mai 1977. RECOMANDARE: Vizitați acest loc la răsărit, dacă sunteți matinali, sau la apus, pentru a vă bucura de o panoramă impresionantă a orașului. Oferiți-vă aici câteva momente de liniște pentru a vă conecta cu adevărat cu atmosfera unui oraș încărcat de istorie.
Strada Gloriei 84, Tulcea, Romania
Primăria Tulcea a amenajat pe gardul Penitenciarului din oraș expoziţia istorică permanentă în aer liber „Tulcea de odinioară. Expoziţia a fost realizată printr-un parteneriat între Municipiul Tulcea, Penitenciarul Tulcea, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ,,Gavrilă Simion”. Aceasta este formată din panouri imprimate cu fotografii din istoria oraşului şi explicaţiile aferente și se întinde pe o lungime 221m, cu sistem de iluminare inclusiv pe timp de noapte.
Strada Babadag 142, Tulcea, Romania
5.0 2 recenzii
Situat la marginea orașului Tulcea, la ieșirea spre localitatea Malcoci (în direcția Mahmudia-Murighiol), Muzeul Satului Pescăresc din Tulcea se întinde pe aproximativ 3 hectare și cuprinde case tradiționale, un bufet sătesc, o cherhana, mori de vânt, un centru de informare și diverse alte construcții ce formează un parc tematic sistematizat.  Cele trei alei principale încearca să reconstituie brațele Dunarii, pe fiecare fiind amplasate construcții reprezentative localităților din deltă. Fiecare casă e decorată în stilul celor din localitatea pe care o reprezintă și, la intrare, are afișată o „carte de identitate” sub forma unui panou cu informații în română și engleză, de unde turiștii și localnicii care îi trec pragul pot afla unde este situată localitatea, cum se poate ajunge la ea, ce anume este reprezentativ pentru locul respectiv, cu ce se ocupă oamenii din zonă și alte informații specifice, dacă ele există. Spre exemplu, în dreptul Casei Periprava sunt trecute informații referitoare la trecutul sumbru al localității unde comuniștii au exterminat mii de oameni, ajutați fiind și de gradul ridicat de izolare al comunei. Alături de Periprava, mai sunt casele Ceatalchioi, Chilia, Jurilovca, Mila 23, Crișan, Sulina, Sfântul Gheorghe, Murighiol, Letea. Prețurile de vizitare sunt modice: 10 lei pentru adulți, 5 lei pentru cei până în 14 ani și gratuit pentru copiii de până în 6 ani. Mai ales primăvara și vara, locația găzduiește evenimente care mai de care mai ample, de la ateliere de pictură la workshop-uri tematice și de la sesiuni foto pentru proaspății căsătoriți la diverse festivaluri (Scrumbii de Rusalii, Delta ART Camp ș.a.).
Strada Murighiol Kilometrul 2, Tulcea, Romania
2 evenimente
5.0 1 recenzie
„Sunt fericit că pot lăsa în urma mea amintiri legate de munca de dascăl, de sprijinitor al vieţii culturale tulcene și mai ales de cea de creație. Desenele, litografiile și acuarelele mele, rezultate dintr-o muncă de mai bine de cinci decenii, constituie darul pe care-l las, din dragoste, respect și recunoștință locurilor și oamenilor tulceni, în mijlocul cărora am trăit alături de cei dragi din familia mea.” scria artistul Constantin Găvenea în autobiografia sa, publicată în 1988 și intitulată „Zile trăite cu momente de tristețe”.  Imobilul ce găzduiește astăzi Casa Memorială „Constantin Găvenea” a fost construit în primele decenii ale secolului XX. Artistul tulcean a locuit în această casă din toamna anului 1942, în urma detașării sale din localitatea Sarichioi, stabilindu-se în orașul Tulcea împreună cu familia. Casa, restaurată de către Primăria Municipiului Tulcea, conține cinci săli de expoziție (un hol și patru camere), precum și atelierul maestrului din curtea casei. Sunt expuse obiecte personale, manuscrise, cărți și albume cu dedicații, fotografii, documente originale și fotocopii, toate în strânsă legătură cu viața și activitatea lui Constantin Găvenea. De asemenea, sunt prezente litografii, picturi și acuarele executate de artist în toate etapele sale de creație.   Înfiinţarea Casei Memoriale Constantin Găvenea este considerată un omagiu adus Marelui Om, ca un exemplu demn de urmat, un personaj simbol al acestui tarâm Nord-Dobrogean de care ne putem mândri in faţa întregii Europe. IMPORTANT: Pentru a putea vizita această atracție turistică, vă rugăm să sunați în prealabil pe numărul +40740074244, de marți până vineri, în intervalul orar 10:00 - 16:00. Mulțumim!
Strada 24 Ianuarie 23, Tulcea, Romania