Colegiul Dobrogean „Spiru Haret”

Colegiul Dobrogean „Spiru Haret”

Clădiri și locuri istorice


Despre

Colegiul Dobrogean „Spiru Haret” este cea mai veche instituție de învățământ secundar/liceal din județul Tulcea. Instituția a fost înființată la data de 14 noiembrie 1883 ca „Gimnaziul Real de Băieți”. În 1897 acesta s-a transformat în liceu.

Primul sediu al Gimnaziului a fost clădirea construită între 1864-1867 de Ahmed Rezim Paşa, muteshariful sangeacului Tulcea. Imobilul se afla puţin mai jos de actualul corp C al liceului. În 1902, Spiru C. Haret, ministrul Instrucțiunii Publice, semnează actul ce menționează lucrările de construcție a primului local al celei dintâi școli secundare din Dobrogea. 

În perioada 1925-1926 se construieşte, din colecta publică iniţiată de Constantin Motomancea (directorul liceului pe atunci), actualul corp de nord al clădirii, avându-l ca arhitect pe C.Hârjeu. Între anii 1926-1927 se ridică corpul central, după planurile arhitectului Gh.Brătescu. Între 1970-1971 se ridică și aripa de sud a liceului. 

E bine de știut că în anii 1903-1941 instituția a purtat denumirea de „Liceul Principele Carol”. În anul 1971 i s-a atribuit numele ilustrului matematician și ministru al învățământului Spiru Haret. Din 1996 liceul se numește Colegiul Dobrogean „Spiru Haret”, fiind una dintre cele mai impresionante clădiri din tot Municipiul Tulcea.

Alte sugestii

Monumentul Independenței

Clădiri și locuri istorice / Locuri de neratat în Tulcea

Situl Arheologic Aegyssus

Clădiri și locuri istorice

Camera de Comerț

Clădiri și locuri istorice

Casa Elvețiană

Clădiri și locuri istorice

Gara din Tulcea

Clădiri și locuri istorice