Gala Inimilor Deschise - Editia a II-a
În municipiul Tulcea
Gazdă:
Organizator:
Dates And Hours:
Sâmbătă, 13 Decembrie 2025
17:00 - 21:00
17:00 - 21:00
Despre
Uneori, măștile nu ascund, ci dezvăluie.
Anul acesta la “Gala Inimilor Deschise” – Ediția a II-a, purtăm eleganța anilor 2️⃣0️⃣ și dăruim copiilor mai puțin norocoși, șansa de a-și ridica propriile „măști” invizibile: teama, lipsurile, neîncrederea.
Sub strălucirea unui bal, inimile se unesc pentru a aduce susținere și speranță.
Pe 13 decembrie 2025, avem bucuria de a vă invita la o seară de poveste, unde misterul, eleganța și solidaritatea se întâlnesc pentru a sprijini copiii buni la învățătură din medii defavorizate.
Gala se transformă anul acesta într-un bal mascat inspirat din atmosfera efervescentă a anilor 2️⃣0️⃣ o epocă a eleganței, a curajului de a visa și a renașterii speranței. Sub strălucirea măștilor, inimile se unesc pentru a aduce lumină acolo unde greutățile au ascuns zâmbetele.
Știm că masca poate fi percepută ca o barieră, dar în această seară ea devine un simbol al empatiei: ne amintește că dincolo de aparențe există povești care așteaptă să fie auzite.
La fel cum un copil dintr-un mediu defavorizat își ascunde uneori dorințele și visurile, noi putem contribui la a-i reda încrederea și libertatea de a străluci.
✨Programul serii:
🥂Cină festivă
💃Seară dansantă
🎼Momente artistice
🎯Tombolă cu premii
💰Licitații caritabile
💃Prezentare de modă
📍 Esplanada Parc
📅 13 decembrie 2025
🕔 ora 17:00
🎟️ Un gest mic poate ridica o mască mare. Rezervă-ți locul și vino alături de noi în această seară magică plină de frumos, bucurie, armonie și iubire.
Te așteptăm alături de noi să dăm măștile jos și să deschidem inimi.
Alte sugestii
29 Noi
Divas Arts Festival - Concurs international de muzica
În municipiul Tulcea
Începe la 09:00
|
Strada Dobrogeanu Gherea, Tulcea, Romania