Casa Borș
Clădiri și locuri istorice
Despre
Casa Borș se află în zona istorică a orașului, la câțiva pași de Catedrala „Sf.Nicolae”, de Teatrul „Jean Bart”, de Casa Avramide și de alte clădiri de patrimoniu.
Ștefan Borș, fostul proprietar al acestei frumoase case, ridicată în anul 1905 și reabilitată recent, s-a născut în anul 1858 în Neamț. După absolvirea studiilor superioare la București s-a întors în județul natal unde și-a început activitatea profesională fiind copist în Biroul circumscripției de lucrări publice din Piatra-Neamț. În anul 1883, ca tânăr inginer și antreprenor, a realizat diverse lucrări de infrastructură în Iași.
Destinul a făcut ca la vârsta de 26 ani, în 1884, să se mute la Tulcea, preluând conducerea Serviciului Tehnic al Județului, instituție pe care a condus-o cu profesionalism timp de patru ani. Șase ani mai târziu, în 1894, având 36 de ani, a devenit primarul municipiului Tulcea; la fel și-n 1906 și 1911. Cariera sa politică a continuat ca senator în Parlamentul României.
În cei 43 de ani petrecuți aici, ca antreprenor, inginer sau om politic, în Tulcea s-au construit prin implicarea sa directă 14 școli, 12 biserici, 3 cazărmi, 3 spitale, un teatru, o sală de conferințe și Palatul Pescăriilor. De asemenea, a reabilitat Palatul Administrativ, fostul Conac al Pașei și actualul Muzeu de Artă, a realizat cadastrul orașului, a racordat populația la rețeaua de apă și energie electrică, a construit străzi cu trotuare pavate și multe altele.
Ștefan Borș s-a stins din viață pe 7 iunie 1928, când orașul era în pline pregătiri pentru serbările prilejuite a 50 de ani de la realipirea Dobrogei de statul român. El este înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Tulcea alături de prima sa soție și de unul dintre cei șapte copii pe care i-a avut.
În acest frumos imobil se spune că a locuit până în 1921 când a vândut proprietatea Băncii Dunărea. Din 1968 clădirea a devenit sediul Comenduirii Garnizoanei Tulcea sau Casa Armatei cum era cunoscută de mai toți tulcenii. Clădirea a fost reabilitată recent și merită admirată, chiar dacă nu poate fi vizitată.