Asociația Nod În Papură anunță a treia ediție a Regattei de lotci tradiționale cu pânze, în Portul Sarichioi, pe malul Lacului Razim.
Între 4 și 6 septembrie se desfășoară în Sarichioi, pe malul lacului Razim, a trei ediție a deja tradiționalei întreceri sportive între ambarcațiunile tradiționale locale – lotcile cu pânze.
„Regatta Nod În Papura Sarichioi – A Treia Rafală” continuă seria începută acum trei ani și invită iarăși pe malul lacului Razim toți entuziaștii momentelor de calitate, îndrăgostiții de natura deltaică, pe cei ce apreciază valorile locale autentice dar și pe cele legate de sportivitate, de navigația cu vele exotică, de calitate și inedit.